Acceptare

Toți vrem acceptare indiferent de vârstă și indiferent de situație.

Cred că acum am un blocaj, nu mai știu ce să scriu. Când eram mai “tânără”, parcă zburau cuvintele pe hârtie, dar acum abia dacă îmi aduc aminte cum se face asta. Am nevoie de o pauză, dar de fapt nu știu de ce am nevoie. Nu știu să fac advertising, cum mulți alți bloggeri fac asta pe paginile lor și de asemenea nu știu să fac entertaiment. Da, mă numesc blogger pentru că, chiar dacă nu scriu așa des, tot cineva mai aruncă un ochi la mine pe pagină.

Îmi place să scriu, despre de toate. Îmi place să îmi întind aripile peste mai multe subiecte ca să pot avea diversitate. Îmi place să scriu de multe ori despre mine și despre viața celor din jur pentru că poate o dată, cineva care va avea nevoie de ajutor, va lua exemplu din situațiile mele.

Poate că doar eu cred asta despre mine și poate e mai bine așa. În felul ăsta nu îmi cresc aripile prea mult și nu o să mă lovesc prea tare la cădere.

Îmi aduc aminte că atunci când eram mică, după divorțul alor mei, ne-am mutat într-un cartier mișto – Micro 17 – sigur și cu mulți copii de vârsta mea. Am fost un copil timid și nu reușeam să fac acel prim pas iar când reușeam într-un final să fac asta, eram întotdeauna fetița aia prostuță și neștiutoare. Am căutat mereu acceptarea celor din jur. M-am ghidat după principiile lor și m-am gândit că așa este normal să fac. Dar o dată cu trecerea timpului, rațiunea începe să își miște motorașele și începe să mă avertizeze că de fapt ru ar trebui să fac altfel și să iau alte decizii. Și așa degenerează totul.

De la fiica docilă pe care și-o doresc părinții ajungi să fii renegată pentru că așa sunt eu, imposibilă, mânioasă și stupidă.

Dacă citești intrucțiunile de pe “ambalajul de noră”, vei observa că numele meu este înscris pe lista “do not use”.

Dacă o să citești jurnalul unui copil mic, vei observa că tot Violetta este un exemplu demn de urmat în comparație cu mine.

Pe lista de calități al unui viitor prieten vei vedea că mi s-a înlăturat numele cu multe tăieturi.

Și dacă vrei un partener de viață, clar nu eu sunt persoana potrivită, din toate punctele de vedere.

Am vrut întotdeauna să mă încadrez “undeva”.

Probabil că până la urmă mama a avut dreptate, v-a trebui să vizitez un psiholog pentru că paragrafele astea sună ca și cum un nebun și-a vărsat oful încercând să umple un pahar gol și foarte amar.

  • off topic: Și bloggerii vor spune că nu am talent la scris.

Cum este să fii recrutant

tumblr_inline_nfclqyeKF71t2yz6y.gif
sursa:Giphy

Lucrez de 9 luni în domeniul recrutărilor.

Este un ritm galopant,spontan și plin de nedreptăți.

Eu muncesc câte 9 ore pe zi,mai mult sau mai puțin, în care de multe ori nu am pauză de masă pentru că este prea multă aglomerație și trebuie să știi în care parte de fapt vrei să te împarți. Și eu bineînțeles că vreau să fac totul și uit să mai mănânc.. din nou.

Nu mă deranjează aspectul ăsta decât atunci când stomacul zbiară, literalmente, după mâncare. Cel mai mult mă deranjează atunci când clienții sună și atunci când nu le convine ceva, probabil minor, îți caută nod în papură sau aruncă cu rahat nene, în tot ceea ce ai construit până acum.

De fapt,ce fac eu ca și consultant de recrutări? Caut oameni în general, depinde de câți clienți(companii)are agenția, realizez înregistrarea lor cu acte etc, le procesez orele pe care le primesc de la managerii de shift/tură, mă ocup de procesarea lor cât și de organizarea zilelor de concediu.

Companiile sunt care mai de care.

Unele bune altele mai puține bune. Unele cu care te anunță cu jumătate de oră înainte de începerea shiftului că au nevoie de nu știu ce persoană calificată să facă nu știu ce chestii sau altele care îți dau la dispoziție 12 ore. Hilar,nu? Și totuși, pentru mine asta e la ordinea zilei.

Știi ce e amuzant? Că până să lucrez în domeniu în Anglia, habar nu aveam că există domeniul recrutărilor. Sorry,my bad, I was dumb.

Am zis la început un ritm plin de nedreptăți. O cocktail extraordinar între un manager căruia îi place să domine femeile – ooops, nu mă încadrez la categoria asta- și o colegă care s-a plafonat în jobul ei și îi place de asemenea să dramatizeze. Caut un mediu profesional nu un loc unde ne bălăcărim ca la ușa cortului și realizăm telenovele live.

Ce îmi place la locul meu de muncă?

Simplu: oamenii și poveștile lor. 

Oamenii care vin și își pun viitorul în mâinile mele.

Oamenii care încearcă să învețe engleză la vârste de peste 50 de ani pentru că vor să aibă un loc stabil de muncă.

Vizitele onsite și glumele cu managerii de shift, au văzut că sunt fată bună.

Oamenii care știu că sunt româncă și vin la recomandările celorlalți să lucreze pentru mine.

Britanicii mișto care au energie și după mai puțin de 8 ore de somn.

Oamenii mei care vin să își arate recunoștința față de mine prin gesturi simple.

Reacția oamenilor mei- ca niște pui de găină- când sunt onsite.

Reacția oamenilor mei când au aflat că plec (piele de găină ).

Toate lucrurile enumerate mai sus se rezumă în două cuvinte: oamenii mei. 

giphy
sursa:Giphy

Pentru asta le mulțumesc.

Și acum o să mă întrebi: de ce vrei să pleci?

dd48ccb0-872a-0133-980c-0a6c20e5e327
sursa:Giphy

Pentru că vreau să simt pulsul lucrurilor, nu să stau închisă într-un birou sau să mă îndrept într-o direcție diferită și să fac altceva.

Și pentru că vreau să am viață de familie.

Fun fact: Astăzi cei de la Luxoft din România m-au contactat pentru un post in departamentul de IT Recruitment. C’mooon, are you serious karma? :))

 

Un tânăr eu

Dând scroll pe pagina de Facebook, am vizionat un videoclip intitulat “Advice to my younger me” iar în centru acțiunii era aceeași persoană ce avea versiunea din trecut, încăpățânată și rebelă și versiunea din viitor, înțeleaptă și deja trecută prin valurile vieții.

Știi ce e amuzant? Că de fapt nu mi-aș da sfaturi?

De fapt, m-aș lăsa să iubesc nebunește, să mă doară 180% din cât am simțit! Nu, nu sunt nebună nici întreagă la minte. Paradoxal, sunt câte un pic din amândouă dar în același timp niciuna pentru că nu situațiile prin care am trecut mă definesc ci sufletul și rațiunea.

M-aș lăsa purtată de va

Imagini pentru teenager gif
sursa: Gif

lurile adolescenței, nu aș învăța istorie decât pentru bac, nu aș suporta-o pe diriga de geografie care mă trata ca pe o ființă căzută de pe Marte și tot l-aș înfrunta pe proful de română pentru nota pusă pe nedrept în clasa a9a.

M-aș angaja la librărie și aș cunoaște altarul cărților  cât și partea comercială, fără substanță ce alterează esența și magia filelor datorită unei Ramone cu caracter ciudat și al unei Alexandre ce dorește să succeadă la conducere prin orice mijloace.

De asemenea, tot m-aș îndrăgosti de un Claudiu cu ochi verzi și zâmbet primejdios care mă va învăța de fapt ce este încrederea în oameni, m-aș aventura într-o călătorie pe o mare zbuciumată alături  de un Bogdan care mă va învăța perspectiva oamenilor cât și de un Gino care îmi va aduna sufletul și îi va croi un cocon să îl protejeze.

Imagine similară
sursa: thumbl

Mi-am dorit prieteni buni și probabil că din dorința asta avidă, persoanele pe care le-am ales întotdeauna s-au dovedit cei mai mari dușmani ai inimii mele. Dar tot aș lega o funie strânsă între mine și cuplul Marisa/ Cătălin doar pentru a mă învăța că de fapt gândurile trebuie păstrate într-un cufăr ascuns. Tot aș arunca o privire în sufletul Laurei să văd ce îi lipsește și să mă învețe de fapt că acceptarea celor din jur necesită aprobare. De asemenea aș privi pe telescop și aș descoperi că sufletul Georgianei și Oanei este sec într-un tărâm pustiu.

Tot aș înfrunta-o pe mama ca să îi arăt că sunt altfel decât mă portretizează ea. Tot încăpățânată ca un catâr și al naibii până în măduva spinării. Momentul iluminării are loc indiferent de circumstanțe.

Am învățat de la Marius și Irina că trebuie să fii un om deștept și să cedezi înainte ca oamenii inadaptați mintal să te rănească cât și de la o Aiană că trebuie să știi cum să îți evaluezi calitățile și să ieși în evidență. Autoapărarea este una din lucrurile pe care le înveți greu și într-o manieră defectuoasă dar Noris întotdeauna a știut cum să îmi demonstreze că totul ține de autocontrol și puterea interioară iar spusele celor din jur nu trebuie să treacă de scutul tău protector.

De fapt, tot aș continua să scriu pe blogul ăsta, care a aluat naștere sub diferite nume și forme. Bineînțeles că oamenii au tendința să judece și întodeauna va exista o Andree sau o Mădălină să raporteze faptul că viața personală este inclusă în pasajele mele.

Imagine similară
sursa: Gif

Ce m-au învățat toate astea? Datorită alegerilor pe care le-am făcut m-am format ca om și am găsit persoana potrivită alături de care să îmi petrec restul vieții. Căile vieții niciodată nu vor fi ușoare.

 

Gurmanzi în termeni sănătoși

happy_1dec

Îmi e dor de produsele românești.

Săptămâna asta am fost la un supermarket polonez unde există și o mare parte din produsele românești pe care acasă le găsești la orice chioșc.

Am luat pateuri, condimente, napolitane, cozonac și chiar semipreparate. Eu nu mănânc semipreparate foarte des dar când văd ceva ce îmi face cu ochiul, fac o încercare. De regulă nu am parte de surprize neplăcute pentru aleg produse de bună calitate și proaspete.

În galantare am văzut ceva nou de la Caroli, salamul Semenic. Ce m-a mirat a fost faptul că avea o etichetă ciudată unde era menționat că “Salamul Semenic Extra de Caroli are acum o etichetă inteligentă,cu Carolimetru Termic, care te notifică dacă produsul tău nu este

păstrat la temperatura optimă!”.

“Oau, asta chiar e mișto! ” Oficial am găsit o #mâncarecunotificare.

De regulă am tendința să scot salamul și să îl pun pe masă până ajunge la temperatura camerei ca să simt gustul salamului și de asemenea să mă doară dinții. Dar acum pot să nu mai aplic teoria asta învechită deoarece cadranul termosensibil își schimbă culoarea în functie de temperatura produsului:sub 8°C are culoarea verde, peste 8°C incepe să sa coloreze in galben iar în cazul în care cadranul termosensibil începe să se coloreze în galben este un semn de atenționare că produsul trebuie reamplasat la rece, sub 8°C.

noms-shaggy-sandwich

 

Mă duc să mai dau o fugă la supermarket. Continuăm discuția când mă întorc la sandwich cu salam de la Caroli. 🙂

Gurmanzi în termeni sănătoși

happy_1dec
sursa: Google

Îmi e dor de produsele românești.

Săptămâna asta am fost la un supermarket polonez unde există și o mare parte din produsele românești pe care acasă le găsești la orice chioșc.

Am luat pateuri, condimente, napolitane, cozonac și chiar semipreparate. Eu nu mănânc semipreparate foarte des dar când văd ceva ce îmi face cu ochiul, fac o încercare. De regulă nu am parte de surprize neplăcute pentru că aleg produse de bună calitate și proaspete.

În galantare am văzut ceva nou de la Caroli, salamul Semenic. Ce m-a mirat a fost faptul că avea o etichetă ciudată unde era menționat că “Salamul Semenic Extra de Caroli are acum o etichetă inteligentă,cu Carolimetru Termic, care te notifică dacă produsul tău nu este
păstrat la temperatura optimă!”.

“Oau, asta chiar e mișto! ” Oficial am găsit o #mâncarecunotificare.

De regulă am tendința să scot salamul și să îl pun pe masă până ajunge la temperatura camerei ca să simt gustul salamului și de asemenea să nu mă doară dinții. Dar acum pot să nu mai aplic teoria asta învechită deoarece cadranul termosensibil își schimbă culoarea în functie de temperatura produsului:sub 8°C are culoarea verde, peste 8°C incepe să sa coloreze in galben iar în cazul în care cadranul termosensibil începe să se coloreze în galben este un semn de atenționare că produsul trebuie reamplasat la rece, sub 8°C.

noms-shaggy-sandwich
sursa: Google

 

Mă duc să mai dau o fugă la supermarket. Continuăm discuția când mă întorc cu un sandwich cu salam de la Caroli. 🙂

Scrisoare către mama

Dragă mamă,

Încep cu sfârșitul și tind să îți mulțumesc pentru că m-ai crescut și că m-ai educat în modul în care ai crezut tu că este cel mai bine. Fiind o femeie divorțată ai vrut să ai un copil model iar perfecțiunea a fost un principiu în procesul de creștere. Și fiind fată am pășit pe urmele tale.

giphy
sursă: Google

Adolescența a fost cea mai grea etapă a vieții noastre. Eu eram o rebelă tu nu erai de acord cu deciziile și gândurile pe care le aveam asupra vieții. Încă eram fetița ta, învăluită într-un drum cețos și greșit. Provocarea ta a fost să îți regăsești copilul.

 

M-am ținut de carte, am luat premii și am participat la olimpiade și concursuri.Colegii începuseră să îmi atribuie numele de “tocilară și șoricel de bibliotecă“. Nu am fost un geniu dar întotdeauna am avut medii mari și am încercat să mă fac observată la materiile care îmi plăceau. Întotdeauna am avut frustrarea că nu sunt destul de bună dar de fapt tu ai vrut să mă înveți că trebuie întotdeauna să aspir la mai mult și să mă perfecționez în orice fac. Mi-ai spus de multe ori că timpurile în care trăim îmi oferă multe resurse și trebuie să profit de orice oportunitate.

Totuși ai menționat prea târziu că nu toate oportunitățile sunt bune. Și așa am dat de câte o ușă închisă în calea dezvoltării mele, de o inimă frântă de care ai încercat să mă ferești dar eu pentru că a fost prea încăpățânată am vrut să mă lovesc de pragul de sus. Te-a durut sufletul văzând că parte din carnea ta suferă dar era ireversibil, fetița ta, fără să vrei se maturiza.

Tu mi-ai adunat de pe jos, bucățile frânte din inima mică și puternică iar ușile închise au început să pară  accesibile prin diferite metode pe care mi le-ai arătat. Întotdeauna ai crezut cu ardoare că “ce e al meu e pus deoparte”. M-a dus la disperare vorba asta, pentru că îmi doream atât de mult să fie adevărat încât începea doar să devină un vis de mult pierdut.

Ai afirmat întotdeauna că sunt încăpățânată și dificilă și că o dată ce îmi pun ceva în cap, o să realizez lucrul acela, indiferent dacă este rău sau bun. Paradoxal, majoritatea lucrurilor făcute la încăpățânare au ajuns să fie unele din cele mai frumoase experiențe.

Una din acele experiențe făcute cu încăpățânare a fost plecarea în Anglia alături de iubitul meu. După 8 luni de relație am fost puși în fața situației de a pleca într-o țară străină și luăm totul de la 0. Ți-a fost frică, ți-ai făcut griji dar m-ai sprijinit pentru că ai avut presimțirea că totul va fi bine. Și așa a fost.

c000000323_3_1
sursa: Google

 

Acum ..fiecare dintre noi simte lipsa celeilalte. Suntem la o distanță de 2200, îmi este dor de tine dar îți mulțumesc MAMĂ pentru că datorită ție am ieșit un om așa mișto! 🙂

 

Nu trebuie să fie o ocazie specială ca să le arăți alor tă că apreciezi ceea ce fac pentru tine și că încearcă să îți arate că te iubesc în felul lor. PROVIDENT ne provoacă să fim recunoscători față de părinții noștri și să le adresăm mesaje pe care să le postăm pe Facebook cu tag către pagina  Mulțumesc Părinților , însoțite de hashtagul #multumescparintilor, iar prin tragere la sorți se oferă trei premii în valoare de 500 de lei.

 

 

 

Ce este un shared house

kogda_kollegi_sprashivayut_chto_ya_prines_s_soboy_na_obed.gif
sursă: Google

Cum am promis în articolul anterior, o să relatez mai în detaliu termenul de “shared house”.

Când am ajuns în UK, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne căutăm un loc (decent!) în care să stăm. Menționez decent pentru că proprietarii profită de navitatea celor noi veniți în bătrâna țară.

Bon, am dat avansul pentru două săptămâni și am intrat în noua casă. Pe o străduța înghesuită la numărul 149, se află noua locuință.

bf2c9ff4c86bc30f12fd03e16a77059a1b2757dc_645_430
sursă:

Casa dispune de 4 camere, un living, două băi și o grădină. Calitatea lasă de dorit. Frigul se resimte de la primul pas iar mirosul de acru și umed se resimte deși geamurile sunt deschise. Podeaua este din lemn dar veche și zgâriată. Baia mare dispune de duș și cadă dar nu este calorifer iar pe jos este igrasie pe un linoleum vechi de când lumea.

 

Bucătăria dispune de niște piese de mobilier pline de grăsime și praf și de niște gresie care pare mult mai murdară de fiecare dată când este curățată. Ăsta da loc să gătești,huh?

Livingul se compune dintr-un frigider, o masă, niște scaune șubrede și d:ouă canapele ce miros a pipi. Iar podeaua are o culoare ciudată de nuanța muștarului fiert și pus într-un ou stricat. Loc bun de stat și de savurat mâncarea.. you bet not!
La etaj sunt 3 camere și o baie mică cu wc și chiuvetă. Când dai drumul la apă zici că vine dintr-un izvor subteran.

Camera noastră este mare și cu deschidere la grădină ( nu că priveliștea ar fi fabuloasă!). Un pat, două dulapuri ( pe al doilea l-am împrumutat de la altă cameră când nu erau acasă) și o debara. Cum spune Adi, prietenul meu, “important este că suntem împreună și ne vom clădi propria noastră viziune”.

Deci dacă am trecut peste partea prezentării acum putem prezenta locatarii (în afară de mine/Adi și unchiul/mătușa mea).

  1. Vecina de la parter– genul ăla de femeie frustrată la aproape 50 de ani, care a trecut prin viață, fandosită de București . Își cumpără lucruri scumpe, nu îi place să gătească și nu îi place ca cineva să gătească foarte mult în bucătărie ca să nu îi intre miros în cameră.

 

      2. Basarabeanul sadea– genul ăla de bărbat, fără soție care a lucrat în construcții și                      căruia îi place să exagereze în poveștile lui despre armată. De asemenea nu îi place să            facă curățenie și să își spele chiar hainele de pe el.

 

 

534646.gif
sursă : Google

3. Basarabeanul “Starboy”– aka băiatul fotbalist de 18 ani fără educație care se crede buricul Pământului. Nu știe să gătească, să acorde respect sau să curețe după el. Crede că tot i se cuvine.

 

Și asta e o parte din aventura încă în derulare. După 3 luni, ne-am mutat în alt shared house, într-un cartier frumos și cu speranța unor vecini mai ok.. Dar..

Povestea rămâne pentru articolul următor. 🙂