Friend zone

Ne-am mutat de curând în cartier. Un cartier aproape de piața centrală, un amalgam de tipologii umane de clădiri comuniste și postcomuniste. Vecinii de la parter încă își cer aprobarea de la asociație ca să își poată extinde balconul ca să mai facă o cameră.

Apartamentul era la etajul 1, umbrit de un corcoduș tânăr s-a dovedit a fi o sursă incontrolabilă de material de compot. Și ce compot mon cher.. nu am mai băut nimic asemănător de atunci.

Apartamentul era cât de cât renovat și în stare bună. Două camere, o baie, bucătărie și un balcon încăpător care a devenit neîncăpător după ce s-a pus ceapa, cartofii, murăturile și multe altele păstrate pentru o iarnă fără provizii..

Camera mea a prins atât zile bune, bătăi,certuri și momente depresive. Dar pentru câțiva ani am putut numi apartamentul acasă.

Cartierul era plin de copii, și când zic copii, mă refer la picii ăia gălăgioși și mai mici cu vreo 5 ani minim. Singurele persoane mai în etate erau tipele înțepate sau emo care nu aveau nicio treabă cu mine. Pe atunci încercam să mă fac cunoscută prin porecla DEV ( era tipa aia din Far East Movement) căci un alter ego îmi ajuta uni sprânceana să se simtă ca un villain.

Cartierul în care stăteam era la extreme, prea mulți pici și prea puțini oameni mișto. Dar și când ploaia se termina, apăreau broscuțele după ploaie. Ca fiecare cartier care se respectă, exista un magazin alimentar la care se aproviziona toată lumea. Magazinul ăla nu avea o grămadă de lucruri dar avea cea mai bună pâine și cel mai bun radio șanț în postura vânzătoarelor. Femeile alea știau și dacă te-ai fâsâit în somn.Întotdeauna te știau după nume și ce preferințe ai:’nu mai avem pâine cu semințe, vino după 5, că primim marfă sau dacă vrei bere la 2 litri la rece vino tot la 5.’

În cartier era E., un tip înalt ce își plimba câinele pe nume Sara. Asta se întâmpla pe când aveam vreo 16 ani și încă aveam monosprânceană. Timiditatea mea putea fi clasificată ca un nou record mondial pentru că îmi pierdeam cuvintele pentru un simplu salut. Pe atunci nu știam ce este un stalker dar cred că nu se referea la a culege corcodușe de pe acoperișul vecinului de la parter și să îl vezi pe tipul cu cățelul.

sursa: Giphy

L-am văzut o dată, de două ori,de 5 ori ,începusem să pierd numărătoarea până când am întrebat-o pe vânzătoarea de la magazin cum îl cheamă. Of of Norina, desperate much? Ei bine, măcar am dizolvat stereotipul conform căruia femeile trebuie să fie niște prințese și să aștepte ca Făt Frumos să facă primul pas. Măcar îi aflasem numele. Asta era deja o mare victorie pentru mine.

A trecut o perioadă în care nu îl mai văzusem, iar într-o zi în care planetele se aliniaseră, am dat în tronson peste el. În capul meu se petrecea totul cu slow motion ca în filmele americane siropoase, iar eu încercam să îmi aranjez frizura ca să nu par Betty cea urâtă. Ce nu mă așteptam era momentul în care el s-a oprit și a făcut cunoștință cu mine.

E:Salut, am auzit că ai întrebat de mine, E. încântat, care este numele tău?

Eu:…cri, cri..

Tot eu în capul meu: Ce c*cat zic acum? Hei salut, tatăl tău lucrează în construcții căci tu ești beton..? Oau ce coincidență și tu stai în cartierul ăsta? Ne-am mai văzut căci îmi pari cunoscut.. ?

Tot ceea ce am reușit să scot a fost..

Eu: Oau ce cățel mișto! Cum o cheamă?

E:L-a bufnit râsul.

Tot el a dezmorțit conversația căci mă rușinasem mai tare ca o roșie și așa am ajuns să schimbăm numerele de telefon și conturile de social media.

Am continuat să vorbim și am descoperit că avem multe în comun și probabil că eram în friend-zone de ceva timp dar numai eu nu eram conștientă de asta până am ieșit la ‘prima întâlnire‘.Zic asta, pentru că nu se întâmplase nimic romantic între noi ci pur și simplu ne vedeam când ieșea cu Sara afară. Pe vremea aia încă era moda de bros&sis, adică friend-zone-ul din perioada asta. Rezultatul: mi-a zis că se cuplase cu o gagică cu o zi înainte și că voia să îmi zică asta în față nu prin mesaje. Dar putem să rămânem prieteni. M-am simțit extrem de prost și i-am zis că vreau să plec acasă. M-a condus până la stația de autobuz și i-am cerut să mă lase să mă întorc singură acasă.

În perioada în care a urmat, am încetat să mai vorbim și l-am mai văzut cu cățelul afară. Perioada de liniște și-a pus amprenta, el încercând să ia legătura cu mine și chiar a abordat-o pe mama ca să o roage să îi răspund la mesaje.

Anii au trecut și ne-am mai intersectat, dar majoritatea timpului se umplea cu un salut și ce mai faci până când se despărțise de tipa aia.. dar deja era prea târziu, eram la facultate și cu alte priorități în minte.

Acum, E. este căsătorit cu o tipă foarte mișto și are un copil superb. E. este clar unul din oamenii pe care i-aș saluta și întreba de sănătate dacă ne-am intersecta.

sursa: Giphy

Este ok să ai un crush pe cineva dar este bine să știi când să nu mai insiști. Oamenii încep să te considere clingy sau prea affectionate dacă continui. Eu am avut noroc ca E. să fie un tip foarte de treabă căci dacă era un meltean putea să o ardă cu 2 în același timp (asta este o altă poveste despre altcineva). Dar nimeni nu îți spune cum trebuie să abordezi lucrurile astea și le înveți pe parcurs, pe cont propriu în care te dai cu capul de pereți sau de la oameni trecuți prin experiențe de genul. Este bine să accepți și a2a păreere, a4a, a10a..

Obișnuința un rău necesar?

“Viața nu este despre cum supraviețuiești în furtună, ci despre cum dansezi în ploaie.”


Sunt oameni cu care te obisnuiesti in asemenea masura sa ii ai langa tine,incat nu ai percepe ca timpul sa se scurga altfel.O obisnuinta placuta,de duminica dupa-amiaza,cand afara este urat si ploua si cel mai placut lucru de pe Pamant ti se pare sa stai langa cel pe care il iubesti..

sursa: Giphy


  Ador mirosul de ploaie..
In asemenea momente de firesc,nu iti mai dai seama ce ai langa tine,nu mai realizezi lucrurile la adevarata lor dimensiune,din simplul motiv ca ti se par atat dde firesti.Ba chiar le mai si contesti cateodata,intr-un acces de plictiseala.

Numai ca…parca special pentru a-ti arata cu claritate ceea ce ai de pretuit,ti se ia uneori….obisnuinta.Initial,rasufli usurata,ti se pare o varianta buna pentru a avea parte de ceva neobisnuit.Insa repede-repede iti dai seama ce mult iti lipseste.Cu totul ritualul duminicilor obisnuite si poate tocmai din acest motiv atat de voluptoase,de seducator de familiare,de calde si de acasa,unde in termenul de  “acasa” se regasesc tocmai oamenii cu care te-ai obisnuit atat de tare.
Ii vrei imediat inapoi,langa tine si iti promiti ca nu o sa iti mai doresti niciodata ceva…
                                                                                              
  …     neobisnuit…

Cum găsești perfecțiunea?

“Nimeni nu e rau din proprie initiativa dar mai sunt unii care o cam cauta asa un pic.”

Exista momente in care chiar esti nevoita sa stii sa pierzi.

Si daca nu stii,trebuie sa inveti.Repede,nu de alta,dar situatia o impune.Exista momente in care trebuie sa te dai la o parte pentru a face loc altcuiva.Oricat de greu ti se pare,miscarea vine parca de la sine,atunci cand stii ca ai pierdut.

sursa: Giphy

Un pas inapoi,te retragi si incerci sa privesti parca din afara:o sa fie la fel,acum dupa ce am pierdut?Nu,o vreme lumea ti se va parea schimbata.Ratacita,iti vei cauta punctele de sprijin.Considera ca esti norocoasa daca le gasesti.

Amintirile?Ce sa faci cu ele?Unele te chinuie,altele te fac sa mergi incet mai departe.Le traiesti de atatea ori in minte,incat,la un moment  dat,simti nevoia sa le dai drumul.Sa se faca fum.Si sa se duca unde stiu ele ca le este locul.

Apoi,le vrei inapoi.Pe alea frumoase.Lucrurile marunte care au contat atat de mult la un moment dat.
 Stii ca le ai cu tine si nimeni nu poate sa ti le ia.
 Aici tu esti stapana absoluta,tu decizi cata vreme le mai porti cu tine si tot tu stii care este cel mai bun pentru ca ele sa devina…amintiri.

 O cafea cu aroma de primavara.O strangere de mana.O imbratisare plina de ganduri nespuse si sentimente crescande.Un drum in noapte in care nimic si nimeni nu a mai contat.Ai fi putut atunci sa mergi pana la capatul lumii,ca tot nu ti s-ar fi parut departe.

Clipele cand te-a tinut in brate si erai sigura ca o face ca si cum nu vrea sa iti mai de drumul.O privire.Pe toate astea le-ai pierdut.Mai ai numai amintirea lor.Din care o sa pastrezi partea atat de frumoasa.O sa le inchizi bine,sa nu stie nimeni ca mai sunt inca la tine. 

Dar vor fi mereu.


Fara intrebari,fara cautari,fara explicatii. Doar amintiri frumoase.


 Si cand vei simti doar asta,se numeste ca ai invatat sa pierzi….

 Sa pierzi frumos,fara regrete…

Cum știi că ai găsit un prieten adevărat?

As vrea sa va scriu despre prieteni.

Despre cei adevarati.

Oamenii din jurul tau pe care se intampla in unele cazuri sa nu ii mai vezi.Pe care,prinsa de ceea ce tie ti se pare important,ii cam lasi deoparte.Sau in cel mai nefericit caz,ei isi fac prea mult simtita prezenta in viata ta,dandu-si cu parerea in situatii in care nu ii privesc.

sursa:Giphy

 Viata insa iti aduce aminte de ei in cele mai ciudate moduri.

Cineva mi-a spus la un moment dat ca numai singura te poti ridica atunci cand ai ajuns foarte jos.Si avea perfecta dreptate.Asa e.

Singura poti sa mergi mai departe,singura poti sa mergi mai departe,singura iti gasesti putere sa razi cu gura pana la urechi pentru motive dintre cele mai simple.

Cu tine trebuie sa vorbesti pentru ca sa te faci sa vei ca lucrurile stau altfel decat ti le-ai imaginat.

Doar cu tine bei seara un pahar de vin plin de amaraciune,desi iti place numai cel dulce.Singura faci greseli si tot singura inveti din ele.

Singura iti gasesti resurse absolut nebanuite.Exista momente cand,da,esti numai tu cu tine si asta ti se pare poate una dintre cele mai grele pedepse de care ai parte.

“Necazurile cu amintirile frumoase este ca ele se sterg mai repede.Memoria joaca uneori feste.’’

Dar daca nu ar fi mainile intinse din jurul tau,intelegerea si disponibilitatea prietenilor de a asculta,cu siguranta toate acestea ar fi mult,mult mai grele.Oameni gata sa se lase pe ei deoparte pentru a te asculta pe tine.Gata sa iti intinda o mana exact atunci cand iti pare ca nimic nu mai este de facutl.Este imposibil ca,oricat de mult suferi,sa nu vezi deodata ca exista astfel de oameni pentru tine.Si este tot imposibil sa nu te simti norocoasa pentru asta.

Sunt incercari care iti iau ceva si iti dau o mana calda.Un umar pe care sa plangi.Si pe care stii cu siguranta ca o sa te poti baza si data viitoare.E acolo pentru tine si te face sa simti ca,da,chiar daca acum ploua,maine exista o sansa sa fie o zi cu soare de care sa te poti bucura.

   

Dragă tu

Dragă tu,

Este o vreme ploioasă afară şi mă afund în cărţile pe care le citesc şi de pe care lucrez,şi unele pasaje mă duc cu gândul departe,la nişte amintiri ascunse bine sau poate mai bine “lăsate acolo că stau bine”.Şi aşa,m-am hotărât să-ţi scriu o scrisoare..

sursa: Giphy

Tu cum mai eşti?

Te-am mai văzut cu noii prieteni,sau nu ştiu cum să le zic..Este ciudat să te văd cu persoane pe care nu le suportai şi acum râzi până la urechi şi eşti so close friend.Noi oamenii avem multe măşti şi roluri de interpretat.

Avem rolul de iubit,prieten,soră,amică…şi nu suportăm critica..Şi din cauza asta,ne creăm un scut şi ne motivăm alegerile spunând că suntem incompatibili ca persoane,caractere etc..

Am văzut că m-ai dat la block pe site-ul de socializare ,la care nu mai eram de mult prieteni acolo..Nu mi s-a părut în regulă gestul tău dar nu am cum să îţi spun asta..

Ne vom întâlni peste ani şi poate că,prin absurd,vom zâmbi la ce vom rememora…In schimb iti doresc tot binele din lume,sper ca esti fericit…

Ignoranţa îi va răni întotdeauna pe oameni..pentru că este dureros şi sâcâitor să nu ţi se alimenteze mânia şi adrenalina.Mi-ai spus acum mult timp că te deranjează lucrul acesta dar..nu ai făcut niciodată ceva în privinţa asta.Îţi mulţumesc că pentru un moment,ai fost sinceră şi mi-ai mărturisit.Dar ca să ştii,întotdeauna ai căutat la mine problema pe când la tine,crede-mă,sunt multe.Poate într-un târziu,îţi vei da seama că şi tu greşeşti,şi vei ieşi din “stratosfera spirituală” pe care o promovezi..

Când te-am cunoscut,am apreciat firea ta rebelă şi frumuseţea de care epatai…şi încă un detaliu m-a captivat..faptul că degetele tale erau împodobite cu inele de diferite mărimi şi modele..mi-a dat impresia că purtai o rozetă..Mi-a plăcut atitudinea ta wild.

Îţi mai aduci aminte când am stat în şcoala gimnazială împreună?Şi mama ta te tundea “castronel”?Nu o să uit niciodată cât de diferite eram..tu tipa serioasă şi eu aia “nebună”.Am trecut prin o grămadă de momente..primii fiori ai iubirii,primul sărut,prima beţie,prima victorie.Iar acum esti departe..si iti merge foarte bine..Esti una din putinele persoane care imi lipsesc…Sper sa ne intalnim peste ani si ani..si sa fim amandoua implinite pe toate planurile..

Am crescut impreuna si mi-ai ascultat toate problemele..imi esti ca un frate..dar din alta mama..Sper sa reusesti sa devii fotbalist..meriti!O sa fiu intotdeauna alaturi de tine..O sa imi aduc aminte cu drag ca te-am leganat pe picioare si erai o gogoasa pufoasa cu ochi verzi…

Acum doua zile m-ai sunat..ne vedeam si noi dupa o perioada lunga de timp..am trecut prin multe impreuna….despartirea alor tai etc..Esti o prietena foarte buna care a fost sincera si ma sprijina in orice….Si eu voi fi intotdeauna alaturi de tine..

Draga tu,

asta este scrisoarea mea,

iti doresc toate cele bune….

Muritorul de rând

sursa: Giphy

Suntem oameni. Niciodată nu o să ştim dacă este alegerea corectă sau nu:dubiile şi nesiguranţa întotdeauna ne vor urmări.dar e bine ca regretele să nu îşi aibă locul..atunci,inevitabil ne dăm seama că..am greşit.

Orgoliul joacă un rol important ,mai presus decât demnitatea.

Mi-am adus aminte de vorba profesorului meu de istorie care spunea că în timpul Reichului,evreii mai aveau doar deminitatea şi o dată cu pierderea demnităţii şi-au pierdut şi speranţa de a mai trăi..

Nu se aplică neapărat în cazul nostru dar o dată ce se încalcă principiul,va deveni un tipar..Dar noi,muritorii de rand suntem capabili să iertăm indiferent de greşelile care ni se săvârşesc.Ajungem să devenim “orbi” să avem “ochelari de cal”,cum se spune în popor.Conştientizăm abia atunci când e prea târziu după ce a avut loc lupta şi ajungem să călcăm pe cadaver.Acele victime colaterale,vor ajunge mai târziu să spună acel enervant “ţi-am zis eu!”..este doar o chestiune de timp.

Timpul este cel mai mare duşman pe care îl putem avea pentru ca niciodată nu ştii când îţi poate juca feste.Când crezi că toate strună şi este nevoie doar de un element/un moment/o întâmplare ca să schimbe cursul mai multor poveşti.Nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul pentru că este atât de imprevizibil.Ajungi să găseşti persoana potrivită la momentul nepotrivit sau chiar mai mult,oportunitatea potrivită la momentul nepotrivit.Nesiguranţa emoţională cât şi instabilitatea au fost nişte consecinţe ale timpului dar trebuie să înveţi să ai răbdare şi să crezi..

De asemenea,totul se compensează:este posibil să ajungem în situatia în care suntem la pământ ş nu mai este cale de scăpare.Toate merg prost şi se ţin lanţ ca mai apoi elementul perturbator să dispară şi lucrurile să reintre în ritmul lor normal. Dar cu ce preţ? Chiar suntem dispuşi să plătim orice preţ..?Ne îmbolnăvim de regret,suferinţă,supărare.

Ca orice “maşinărie”,cu timpul ne uzăm.După prea multe nereuşite pe plan professional clacăm şi nu mai depunem efortul să atingem “vârful” pentru că ajungem la concluzia că trăim într-o societate plină de ignoranţi şi superficiali care nu mai preţuiesc cunoştinţele ci..prostia.

Suntem o societate ce promovăm prostia crasă..

…după prea multe decepţii în dragoste inima începe să obosească,legăturile încep să scârţâie şi astfel oamenii greşesc,nu mai acordă credit persoanelor.Incepe să se instaleze “frica aia de început”,de necunoscut. Nesiguranţa care vine o dată cu persoanele noi care îşi fac apariţia în viaţa noastră.

Viaţa unui om nu se bazează doar pe relaţiile amoroase ci despre relaţiile interumane.Nu ştii când te împiedici de cine trebuie.. sau chiar..cine nu trebuie..Orice sfârşit are întotdeauna un început promiţător..

Oamenii vin și pleacă

Oamenii vin si pleaca din viata noastra.Unii raman mai mult,altii ne parasesc mai repede.   Si aici nu ma refer la faptul ca viata lor se termina,ci ca dispar,determinati de o situatie anume. Chiar si cei mai apropiati,despre care ti-ai imaginat ca vei sta tot timpul alaturi.Unii dispar din incapatanare,orgolii si principii.Altii din pricina intamplarilor din trecut,carora nu le pot da drumul pentru a putea merge mai departe.Pe un drum care nu iti ofera garantii,ci iti promite doar o mica portie de fericire.

sursa: Giphy

Caci,da,de curand am invatat ca nu exista garantii pentru nimic in viata.Mi-am imaginat o vreme contrariul,dar timpul mi-a demonstrat destul de neasteptat ca nu este asa.

La fel cum mi-am imaginat ca,daca lupt,pot obtine lucruri.Ei bine,nici asta nu este adevarat 100%.

Exista oameni pentru care vrei din toata fiinta sa lupti si nu poti.Nu te lasa ei.Pentru ca nu te vor in viata lor.Din pricina aceleasi incapatanari,a orgoliului si a principiilor.Si trebuie,cateodata,sa inveti sa spui “asta e”!.Adica,exact cuvintele in fata carora te-ai revoltat intotdeauna.

Trebuie sa inveti sa le accepti mai ales sa traiesti cu ele.Chiar daca e greu sau,mai mult,chiar daca ti se pare imposibil.Pana la urma,doar cateva sunt lucrurile cu adevarat imposibile.Si schimbarea oamenilor se incadreaza uneori in aceasta categorie.

5 o’clock sau un articol de creativitate liceană

Am debutat intr-o revista dedicata tinerilor din orasul meu pe timpul liceului. Am zis ca să îmi încerc norocul și partea literară. Dacă este fail sau nu, nu contează, articolul este important pentru că atât timp cât visezi, totul se poate realiza.

sursa: Giphy

”O senzatie ciudata. Asa s-ar putea caracteriza penultima intalnire cu zborul catre aspiratiile inalte.Nu a fost o ciocnire dura deoarece EA a stat in umbra,a privit de pe margine si s-a minunat.Era oare posibil?Zambi…privirea ii era atintita asupra rasaritului.Un apartament la etajul 13 la un pret acceptabil ii oferea cele mai frumoase privelisti in doua momente ale zilei: rasaritul si apusul.

Rasaritul o vitaliza,ii improspata diminetile iar apusul cu darele sale rozalii o determina sa devina melancolica,nostalgica rememorand intamplarile inedite sau banale ale zilei…

Se uita la ceas.Ora cinci fara cinci .Mai avea de asteptat inca cinci minute.Cateodata,cele cinci minute pareau o eternitate.Isi facuse un obicei in a astepta rasaritul si apusul indiferent de sezon..Se aseza mai bine in fotoliul pe care l-a cumparat de la un magazin de chilipiruri .Era in stil victorian imbracat in fetru de un verde inchis.”Nu-i rau”,isi spuse cand il cumparase.Acum avea toate piesele necesare pentru a-si aranja un “colt de rai” in balconul proaspat renovat.

Trei orhidee rozalii langa masa ovala din mahon asteptau binecuvantarea razelor soarelui.Mangaie usor petalele gingase ale acestora.Daca ar avea mai multa grija de  ele si le-ar uda la timp conform regulilor nu ar mai ajunge la gunoi la fiecare doua saptamani.“Stai putin!”isi spuse.Ele sunt si niste flori pretentioase care au nevoie de mai multa atentie.Dar asta este,bineinteles,o scuza penibila.“Nu ma las cu una cu doua”…Zambi din nou.Incapatanarea era punctul ei forte…asa i-a spus mai toata lumea.“Incapatanata ca un catar!”,a mai adaugat si prietena ei cea mai buna.

Da,era adevarat.Dar avea si o parte buna incapatanarea asta.Asa s-a motivat si a trecut mai departe.Voia sa devina mai buna.Sa fie remarcata.Sa se faca auzita.Stia ca este SPECIALA.Poate era un cliseu pe care il auzise in filme si se amuza copios,afirmand ca sunt niste kitsch-uri.Dar acum nu mai credea la fel.Acum SIMTEA asta.DA!Intuitia sa nu dadea gres niciodata..celebra ei intuitie..ha..

Isi rezema capul de spatarul fotoliului si isi trase salul de casmir pe ea.Era destul de racoare pentru o zi de vara.Ei bine,singura sansa in care nu te sufocai de caldura si puteai sa respiri.Un moment de respiro…Ii placeau mai mult diminetile de primavara si cele de toamna tarzie.

Anotimpurile ei preferate..primavara cand copacii infloresc si imprastie parfumul imbietor al florilor si toamna tarzie cand frunzele incep usor usor sa capete o nuanta aramie si contureaza un tablou viu.

“Iar visez!”,isi spuse.”Nu o sa reusesc niciodata sa realizez ceva daca doar visez…”Oare visatul nu dauneaza?Daca ar fi sa se ia dupa spusele cuiva,visatul este benefic pentru ca iti doresti ceva cu indarjire si se va intampla.Totul este sa vrei.Dar…era in care traim nu mai lasa loc si visatorilor si romanticilor incurabili care vor sa isi exprime trairile si emotiile prin arta,gesturi sau lucruri marunte.“Of…Imi place sa visez…”

Amorti in pozitia pe care si-o alesese sa stea in fotoliu.Se ridica in capul oaselor.Ibricul incepu sa scoata suntetul ca era gata apa ce fierbea.Se ridica din scaun si se duse in bucatarie sa isi ia o cana.Bucataria era o incapere pe care nu prea o folosise de cand se mutase.Era frumos varuita intr-o nunata de portocaliu piersica ce dadea o tenta diafana iar mobila era din lemn de cires,frumos lacuita.Inca mai mirosea a bait.

Se duse si inchise ochiul aragazului.Isi lua o cana care avea un smile cu o fata prostuta.Cana pentru cafea.Mai mult ii placea sa prepare cafeaua decat sa o bea.Adauga doua lingurite de cafea in ceasca si o lingurita de zahar,puse apa si o lasa sa se infuzeze.Aceasta inunda bucataria si balconul de mireasma sa.

Incepea sa se vada rasaritul..“It’s 5 o’clock in the morning..”Alarma telefonului anunta ora cinci dimineata pe versurile melodiei artistei britanice Lilly Allen.Un nou inceput,intr-o noua zi…Darele aramii corelau o imagine frumoasa…”

Cum (nu) lucrezi cu 20 de femei?

Este greu să fii femeie dar și mai greu să lucrezi cu femei. Pentru că suntem niște ființe neînțelese și complicate într-o lume dominată de King Kong, avem tendința de a fi teritoriale și .. la fel de feroce une cu altele.

Cum să nu iubești jungla de office formată din cheetah feroce și fazani feminizați?

Când ai auzit vreodată un bărbat să ii zică altuia ‘bă Gigele, dă-te mai așa că nu am loc’ și Gigel să se supere pentru că a interpretat în nu știu câte moduri această rugăminte.

Așa este și când lucrezi într-un birou cu femei. Este una să lucrezi într-un birou mixt și alta să lucrezi într-un birou în care este un bărbat la 20 de persoane.

sursa: Giphy
  1. Când lucrezi într-un birou cu femei, ești scanat mai rău ca în aeroport. ‘Bluza de la HM, pantaloni de la Zara și pantofi de la Deichman... calică femeia, nu își permite să își cumpere haine mai calitative. Lasă că îi arăt eu țărancei cum să te îmbraci cu stil.‘ Ei și așa se nasc cochetele la Bravo ai stil!
  2. Când lucrezi într-un birou cu femei, multe sunt pe ciclu pe repeat ca într-un roller coaster. Vasilica a venit la muncă și nu mi-a zis bună, a stat bosumflată toată ziua și nu îmi acordă atenție. Cred că a aflat că i-am mâncat iaurtul.
  3. Când lucrezi într-un birou cu femei, multe sunt egocentrice și își pun viața pe tavă deși tu nu vrei să afli atât de multe detalii intime. Când am născut, m-a tăiat de la punctul x și y, uite aici poză. Auzi Mărie, ți-am arătat tatuajul meu din zona inghinală?
  4. Când lucrezi într-un birou cu femei, se naște râca și atitudinea bitchy. Nu generalizez dar ferească Sfântul să te cerți cu o femeie. Te va ține minte toată viața deși ‘ea nu ține râcă‘. Enervează o femeie și îți va sparge cauciurile la mașină și îți va arunca PS4-ul pe geam.
  5. Când lucrezi într-un birou cu femei, se naște ideea de a merge la sală și de a ține dietă. Toată lumea o arde healthy până în weekend iar luni o luăm de la capăt.
sursă:Giphy

Dar paharul ăsta nu este doar pe jumătate gol ci ..

  1. Când lucrezi într-un birou cu femei, afli rețete noi sau că din .. nimic poți realiza un dish demn de Masterchef. Cine credea că bacon-ul putea fi ridicat la rang de premium dish?
  2. Când lucrezi într-un birou cu femei, afli de website-urile cu cele mai multe reduceri. Hainele couture o să pară knock- off pe lângă chilipirurile pe care le poți găsi.
  3. Când lucrezi într-un birou cu femei, o să afli că fiecare este o Mariah Carey în devenire, ori că sparge toate geamurile ori că adună un stadion întreg de aplauze e totuna.
  4. Când lucrezi într-un birou cu femei, se nasc cele mai bune glume pe care doar persoanele din office le pot înțelege.
  5. Când lucrezi într-un birou cu femei și nu numai, îți dai seama că îți petreci mai mult timp decât cu partenerii, amanții sau familia.

Spune-mi dacă te regăsești în mediul ăsta și ce părere ai de un mediu de office mixt sau nu?

Cum să (nu) te desparți printr-un mesaj?

Era tehnologiei ne-a acaparat viețile și nu numai.

Când Facdebook era la începuturi, majoritatea prietenelor/prietenilor mei își dădeau check-in în cele mai obscure locuri și făceau poze în oglindă cu botic de rățușcă/ băjeți de cartier cu pantalonii în vine.

Colegele mele din liceu agățau ‘băieții ăia buni’ cu pătrățele ce defilau pe podiumuri la festivaluri neauzite și de pseudo-vedete care dansau la concursuri locale. Ask FM a fost un studiu de caz foarte interesant. Când vezi întrebări de genul ‘ce părere ai de gâsculița cutare’ sau ‘ce părere ai despre igiena intimă a unei femei’? Ține minte că aveam vreo 16-17 ani și persoanele întrebate sau care întrebau erau cam de aceeași vârstă (plus minus 2-3 ani). Adică de ce trebuie să ți se dicteze cum ar trebui să te epilezi sau ce stil vestimentar ar trebui să abordezi ca să fii pe placul lui cutărescu.

sursă: Giphy

Dragostea vine, se dezvoltă iar apoi se încheie. Dragostea este superficială și depinde cât de valoarea ei materială. Ce dragoste prin stomac? BMW tati și un mic Porche și multe poze ca să se vadă câtă dragoste încape într-o ‘inimioară’. Cu cât popularitatea crește cu atât este mai mare dragostea. Chiar așa?

Dar cel mai interesant erau conversațiile pe messenger. Adică de la crearea scrisorilor am avansat la a infiripa dragostea pe net. Nu este nimic rău până în momentul în care întâlnirea față în față se soldează cu o liniște mormântală dar pe messenger suntem ași la povestiri.

Și eu am făcut primii pași într-o despărțire prin mesaje. A fost prima dată când am făcut asta și m-am simțit ca un c*c*t. Iar apoi am vorbit cu persoana respectivă față în față. Sunt unele persoane stăpâne pe sine și alte.. ca mine care izbucnesc și toate gândurile rânduite sunt un haos total.

Asta se întâmpla cam acum 4 ani. Iar de atunci aud la cât mai multe persoane că este un sport național. Până la urmă, persoana aia a stat lângă tine o perioadă de timp și asta ține de respectul dintre voi. Oamenii nu sunt un closet în care tragi apa și închizi ușa.

Dacă ai minimul de decență ar trebui să îți respecți fostul partener și să îi dai dreptul la replică (într-un mod decent) verbal.

Dacă ai stat până la sfârșit spune-mi în comentarii dacă ești de acord cu despărțirile prin mesaje?