Jurnal de carantină în UK

“Time you enjoy wasting is not wasted time.”
― Marthe Troly-Curtin, Phrynette Married

Dacă citești articolul ăsta înseamnă că stai în casă.

Dacă citești articolul ăsta, deja s-au scurs două săptămâni de carantină.

sursă: Facebook

În luna februarie în UK a fost furtuna Ciara și mai apoi Denis. Garduri au fost rupte, acoperișuri spulberate și locuri închise. În background-ul global, se anunța o nouă amenințare: Covid 19 sau Corona virusul pentru cunoscători.

Nu mai este cazul să instig la mai multă panică pentru că posturile de știri și site-urile de specialitate sunt mult mai accurate decât sunt eu. Eu am dat unfollow la multe pagini de social media pentru fake news și panică instigată populației. Oamenii se tem de necunoscut, iar dacă un factor extern este adăugat în ecuația asta, se declanșează panica. Rușine să vă fie celor care abuzați în timpurile astea.

sursa:Giphy

În categoria asta sunt incluși și influențării care își dau cu părerea despre o țară în care nu trăiesc. Un exemplu concret este o inluențăriță wanna be din Cluj care își dădea cu părerea despre cât de retard este Prim Ministrul Angliei. Tind să cred că toate măsurile luate global au fost acționate prea târziu când epidemia se metamorofozase în pandemie. În timpuri de genul, nu este nevoie de comentarii în necunoștință de cauză.

Este interesant cum virusul ăsta te face să îți pui în ordine prioritățile.

Cum jucăriile tehnologizate de mii de euro nu au nicio valoare, cum mașina de n cai putere se prăfuiește în garaj și dulapurile cu hainele de fiță stau neatinse pe umerașe. Vacanțele exclusiviste se amână pe termen nedeterminat.Viața pe social media nu mai există și ne adaptăm la viața de înainte de Internet.

Îmi este greu să mă adaptez la ritmul molcolm al vieții, acum zilele trec mai încet, fiecare pas este drămuit cu precizie.

sursa:Giphy

Fiecare zi începe cu un bună dimineața, un ceai băut împreună și fleacuri vorbite pe ici colo. Fiecare zi are un pattern similar, mașina stă în parcare și este folosită doar pentru cumpărături minime. În fiecare zi îl aud pe vecinul căruia încă nu i-am ghicit naționalitatea care fumează țigara de dimineață și își dă sufletul prin veșnica tuse de fumător.

Am spălat o grămadă de rufe, am sortat haine și am donat multe la clothes banks, am aspirat, am dat cu mopul,am șters geamurile din toată casa, am gătit etc etc etc.

Îmi sun prietenii și managerul regulat ca să ținem legătura și să ne ținem la curent cu noutăți. Acum noile legi sunt adoptate din mers și totul se anunță pe live streams.

Hashirama 🙂

Hashirama, pisicul nostru, nu înțelege de ce suntem acasă constant. Primele câteva zile a avut fața în formă de semnul întrebării dar acum ne ignoră și doarme toată ziua. Mă întreb oare cât de mult muncește el?

Ni s-a anulat vacanța în Sardinia programată pentru Iunie și mă oftic teribil căci mă săturasem de vremea capricioasă din Anglia. Curând grădina se va transforma în cea ma exotică destinație.

Lucrul de acasă este singura îndeletnicire care ne ține în priză. Nu este opțiunea ideală dar comparativ cu alte job-uri, asigurăm un salariu constant. Lucrul acasă te face solitar și lipsit de activitate din punct de vedere social. Dacă nu te deranjează, este o opțiune ideală.

*Un singur neajuns este faptul că nivelul de muncă scade pe zi ce trece și ni s-au tăiat deja măririle de salariu.*

În ceea ce privește cumpărăturile am câteva de spus.

De aproape 4 ani de când ne-am mutat în UK, ne-am învățat să cumpărăm cât ne trebuie și să minimizăm food waste. Nu o să cumpăr 4 iaurturi când știu că eu mănânc unul singur. Sau nu o să cumpăr 4 pungi de mâncare de pisică când știu că Hashi mănâncă o pungă la 3 săptămâni.

**Ne-am luat aplicația Mealime care sugerează rețete ușoare, nutritive și bogate în legume. De asemenea mă mai inpir de pe canalul Jamilei și canalul Delicatese.

sursa:Giphy

Noile legi adoptate de lanțurile de supermarket-uri stipulează că Luni, Miercuri și Vineri între orele 8 și 9 dimineața au prioritate oamenii în vârstă și personalul din spitale.

Am fost astăzi pentru cumpărăturile esențiale de legume și carne și am stat la coadă pentru că avem voie să intrăm grupuri de 5 persoane în magazin. În sfârșit am găsit să cumpăr ouă căci de 2 săptămâni mă chinui să găsesc.

În vremuri de cumpănă precum acestea, trebuie să dăm dovadă de kindness, selfishness și solidarity.

Înainte de regulile astea, au fost câteva săptămâni de panic buying, în care oamenii cumpărau mâncare de război. Adică oamenii s-au uitat la prea multe filme cu Apocalipsa și s-au decis să își construiască un fort din hârtia igienică cumpărată în cantități industriale.

Acum 2 săptămâni, magazile arătau cam așa:

Multe persoane susțin că regulile sunt foarte drastice. Regulile astea nu se impuneau dacă tu nu mai cumpărai 3 pungi de paste și 4 baxuri de apă și hârtie igienică pe care nu le folosești acum. Sau nu luai 3 cutii de suc de roșii și 4 sticle de ulei. Nu există principiul să fentăm sistemul în vremuri de pandemie.

Regulile de bază după care se ghidează Anglia la ora actuală sunt următoarele:

  • Ieși din casă pentru cumpărături esențiale/procurarea de medicamente;
  • Ieși din casă dacă nu poți lucra de acasă;
  • Ieși din casă pentru plimbatul câinelui în apropierea casei tale;
  • Ieși de acasă pentru realizarea unor exerciții fizice în apropierea casei evitând mulțimea;
  • Nu ai voie să ieși din casă în niciun caz pentru vizitarea rudelor/prietenilor/colegilor!

Sunt la curent cu ce se întâmplă în România și situația este similară dar cu mai puține cazuri active comparativ cu UK. Atât timp cât următoarele reguli sunt urmate, va fi bine! Important este să stai acasă! #AsteaAșaSeFac

  1. Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.
  2. Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie!
  3. Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pănă se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți;
  4. Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții;
  5. Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna;
  6. Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși;
  7. Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.
  8. Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.

Când știi că ești pregătit?

“Time flies like an arrow; fruit flies like a banana.”
― Anthony G. Oettinger

sursă: Giphy

Timpul este un dictator nemilos ce setează tempo-ul vieții unui muritor. Este un timp în care te dai cu bicicleta și un timp ideal să simți fluturi în inimă.

Realitatea este o lume palpabilă ce combină piesele de șah cu sentimentele fiecărui muritor. Te ațâță și îți dă speranțe deșarte ca mai apoi să se ofilească precum o orhidee. Zile bune, senine, incețoșate sau înzăpezite de cumulul zilei precedente se adaugă la povara zilnică.

Când ești plin de vânătăi, zgârieturi dar dorința și curajul sunt mai puternice, vei învăța să mergi pe bicicletă și în viață. Drumul este plin de poticneli și buruieni ce îți îngreunează drumul, dar la finish line este un reward important.

sursă:Giphy

Când te uiți în oglindă și o vezi pe Venus cu forme voluptoase ce te salută încrezător, atunci ești pregătită să ieși în lume și să înfrunți prejidecățile altora. Este greu să schimbi etichetele folosite pe piața stereotipurilor dar sunt oameni care încearcă să diminueze efectul de turmă.S-a dovedit istoric că frumusețea a avut diferite forme, culori,înălțimi. Totul ține de percepție și expectation. Shout out to LOUDBODIES ! 🙂

Când dragostea te doare și ți-ai pierdut speranța, când inima îți este strivită și aruncată la coș, atunci știi că este timpul să pleci și să îl lași pe Cronos să își facă treaba. Dragostea este precum a good eraser, ștergi foaia și o iei de la capăt, pe o foaie imaculată.

Sometimes you get lost..

Amalgamul de trăiri pozitive și negative ne domină existența. Maturizarea o ia pe ruta principală dar câteodată o ia și pe o rută alternativă și se pierde. You start feeling everything at once, then feeling paralyzing numb.Când cei patru pereți nu îți sunt loc social și te poți aventura în jungla socială, știi că ești pregătit să supraviețuiești și să îți depășești anxietatea.

Pânza invizibilă ce înconjoară realitatea fiecăruia se lipește de persoane de care te poți lipsi și de pioni fugitivi care apar să te învețe o lecție. O inimă rănită, o întâmplare traumatizantă, o boală curabilă ce necesită răbdare sau trecerea în nemurire a unor persoane dragi. Toate astea sunt mini lecții ce te vor ajuta în formarea ta ca muritor.

De multe te întrebi de ce oamenii vor să facă greșeli prin care tu ai trecut deja? De ce oamenii vor să se dea cu capul de pereți când tu încerci să le expui climaxul? Simplu: Trăirea pe propria piele ajută la o rezoluție ce generează (sau nu ) regrete. Atunci ești pregătit să tragi o linie.

Misterul vieții unui om, este încă neclar, îmbătat de trăiri și acoperit de secrete. Atunci când ai descifrat secretul, știi că ești pregătit pentru următorul nivel.

Cum este să fii imigrant?

“Every immigrant who comes here should be required within five years to learn English or leave the country.”
― Theodore Roosevelt

sursă: Giphy

La momentul la care scriu deja sunt peste 3 ani de când sunt in UK. Am trecut peste telenovela Brexit care după mai bine de 4 ani se încheie cu un gust amar și o plasă nesigură.

Plecarea în UK nu a fost o alegere permanentă ci una temporară. 6 luni și mă întorc ca să aplic la master.Din 6 luni se face 1 an și apoi cu pași repezi trec 3 ani plini cu evenimente diferite.Nu pleci într-o țară străină pentru că îți place ci ajungi într-o țară străină de nevoie și te acomodezi.

Deci cum este viața unui român în Anglia?

Întâi trebuie să clarific ceva:în proporție de 90% din pozele postate de românii din UK sunt cu BMW-uri. Toate sunt pe finance și contrar înțepăturilor, este un lucru comun să ai mașină pe finance. Dar să fii analfabet și cocalar, nu este permis.

Dacă arunci o piatră într-o mulțime, 50% sunt din Europa de est, 40% sunt musulmani și restul sunt amestecați. Este mișto variația de populație până când ești fermecat de alba neagra și ești ușurat de valută ca prin magie sau te transformi într-o piniata umană,în centrul Londrei. Credința este un rău absolut, trend-ul atentatelor așa s-a născut.

Știu că râzi de ‘ăștia de afară ‘ care nu mai știu să vorbească corect gramatical. Nu este din cauza englezei ci din lipsa cunoașterii limbii române. Să fii analfabet în limba română este un nou sport inventat de .. români bineînțeles!

Magazinele cu specific românesc sunt cabinetele psihologice gratuite. Nu gratuite, căci faci cumpărături, dar partea bună este că nu trebuie să plătești pe oră. Oamenii se plâng mai mult ca bocitoarele. Dacă ești vreodată prea fericit și plin de good vibe, du-te într-un magazin românesc.

Marea Britanie este o țară în care se fac bani dacă..muncești non stop ca un robot și stai într-o casă cu vreo 12 persoane sau ești șoferul unui bogătaș. Iluziile unui trai ca afară este țesut cu ani de sudoare. Știi vorba aia, că trebuie să muncești din greu ca să ajungi ceva. Banii ajung in cartierele ale cu case cu multe etaje neterminate.

Dacă vrei să redevii student, poți aplica pentru universitate. Dar când sângele latin îți dictează altceva, faci o afacere din ‘maintenance loan’. După 3 luni de dus la facultate ești bogat și fugi în Dubai în vacanță. Păcat că din asta, singurul lucru pe care îl înveți este cuvântul ‘task’.

Dar românul cum este inventiv, aplică la mai multe companii de telefonie mobilă, își face abonament pentru cele mai noi telefoane și le vinde în Românica la preț exorbitant. Așa vezi cum ies la înaintare ‘ăia cu bani’.

Știi ce este cel mai frustrant? 99% din populația din UK încă etichetează românii ca ‘hoți, inculți și țigani’. De ciumă poți scăpa dar de noi ba.

Înainte să vă doriți o țară ca afară, trebuie să respectați și ‘țările din afară’ și schimbarea pornește la nivel individual nu național.

Friend zone

Ne-am mutat de curând în cartier. Un cartier aproape de piața centrală, un amalgam de tipologii umane de clădiri comuniste și postcomuniste. Vecinii de la parter încă își cer aprobarea de la asociație ca să își poată extinde balconul ca să mai facă o cameră.

Apartamentul era la etajul 1, umbrit de un corcoduș tânăr s-a dovedit a fi o sursă incontrolabilă de material de compot. Și ce compot mon cher.. nu am mai băut nimic asemănător de atunci.

Apartamentul era cât de cât renovat și în stare bună. Două camere, o baie, bucătărie și un balcon încăpător care a devenit neîncăpător după ce s-a pus ceapa, cartofii, murăturile și multe altele păstrate pentru o iarnă fără provizii..

Camera mea a prins atât zile bune, bătăi,certuri și momente depresive. Dar pentru câțiva ani am putut numi apartamentul acasă.

Cartierul era plin de copii, și când zic copii, mă refer la picii ăia gălăgioși și mai mici cu vreo 5 ani minim. Singurele persoane mai în etate erau tipele înțepate sau emo care nu aveau nicio treabă cu mine. Pe atunci încercam să mă fac cunoscută prin porecla DEV ( era tipa aia din Far East Movement) căci un alter ego îmi ajuta uni sprânceana să se simtă ca un villain.

Cartierul în care stăteam era la extreme, prea mulți pici și prea puțini oameni mișto. Dar și când ploaia se termina, apăreau broscuțele după ploaie. Ca fiecare cartier care se respectă, exista un magazin alimentar la care se aproviziona toată lumea. Magazinul ăla nu avea o grămadă de lucruri dar avea cea mai bună pâine și cel mai bun radio șanț în postura vânzătoarelor. Femeile alea știau și dacă te-ai fâsâit în somn.Întotdeauna te știau după nume și ce preferințe ai:’nu mai avem pâine cu semințe, vino după 5, că primim marfă sau dacă vrei bere la 2 litri la rece vino tot la 5.’

În cartier era E., un tip înalt ce își plimba câinele pe nume Sara. Asta se întâmpla pe când aveam vreo 16 ani și încă aveam monosprânceană. Timiditatea mea putea fi clasificată ca un nou record mondial pentru că îmi pierdeam cuvintele pentru un simplu salut. Pe atunci nu știam ce este un stalker dar cred că nu se referea la a culege corcodușe de pe acoperișul vecinului de la parter și să îl vezi pe tipul cu cățelul.

sursa: Giphy

L-am văzut o dată, de două ori,de 5 ori ,începusem să pierd numărătoarea până când am întrebat-o pe vânzătoarea de la magazin cum îl cheamă. Of of Norina, desperate much? Ei bine, măcar am dizolvat stereotipul conform căruia femeile trebuie să fie niște prințese și să aștepte ca Făt Frumos să facă primul pas. Măcar îi aflasem numele. Asta era deja o mare victorie pentru mine.

A trecut o perioadă în care nu îl mai văzusem, iar într-o zi în care planetele se aliniaseră, am dat în tronson peste el. În capul meu se petrecea totul cu slow motion ca în filmele americane siropoase, iar eu încercam să îmi aranjez frizura ca să nu par Betty cea urâtă. Ce nu mă așteptam era momentul în care el s-a oprit și a făcut cunoștință cu mine.

E:Salut, am auzit că ai întrebat de mine, E. încântat, care este numele tău?

Eu:…cri, cri..

Tot eu în capul meu: Ce c*cat zic acum? Hei salut, tatăl tău lucrează în construcții căci tu ești beton..? Oau ce coincidență și tu stai în cartierul ăsta? Ne-am mai văzut căci îmi pari cunoscut.. ?

Tot ceea ce am reușit să scot a fost..

Eu: Oau ce cățel mișto! Cum o cheamă?

E:L-a bufnit râsul.

Tot el a dezmorțit conversația căci mă rușinasem mai tare ca o roșie și așa am ajuns să schimbăm numerele de telefon și conturile de social media.

Am continuat să vorbim și am descoperit că avem multe în comun și probabil că eram în friend-zone de ceva timp dar numai eu nu eram conștientă de asta până am ieșit la ‘prima întâlnire‘.Zic asta, pentru că nu se întâmplase nimic romantic între noi ci pur și simplu ne vedeam când ieșea cu Sara afară. Pe vremea aia încă era moda de bros&sis, adică friend-zone-ul din perioada asta. Rezultatul: mi-a zis că se cuplase cu o gagică cu o zi înainte și că voia să îmi zică asta în față nu prin mesaje. Dar putem să rămânem prieteni. M-am simțit extrem de prost și i-am zis că vreau să plec acasă. M-a condus până la stația de autobuz și i-am cerut să mă lase să mă întorc singură acasă.

În perioada în care a urmat, am încetat să mai vorbim și l-am mai văzut cu cățelul afară. Perioada de liniște și-a pus amprenta, el încercând să ia legătura cu mine și chiar a abordat-o pe mama ca să o roage să îi răspund la mesaje.

Anii au trecut și ne-am mai intersectat, dar majoritatea timpului se umplea cu un salut și ce mai faci până când se despărțise de tipa aia.. dar deja era prea târziu, eram la facultate și cu alte priorități în minte.

Acum, E. este căsătorit cu o tipă foarte mișto și are un copil superb. E. este clar unul din oamenii pe care i-aș saluta și întreba de sănătate dacă ne-am intersecta.

sursa: Giphy

Este ok să ai un crush pe cineva dar este bine să știi când să nu mai insiști. Oamenii încep să te considere clingy sau prea affectionate dacă continui. Eu am avut noroc ca E. să fie un tip foarte de treabă căci dacă era un meltean putea să o ardă cu 2 în același timp (asta este o altă poveste despre altcineva). Dar nimeni nu îți spune cum trebuie să abordezi lucrurile astea și le înveți pe parcurs, pe cont propriu în care te dai cu capul de pereți sau de la oameni trecuți prin experiențe de genul. Este bine să accepți și a2a păreere, a4a, a10a..

Obișnuința un rău necesar?

“Viața nu este despre cum supraviețuiești în furtună, ci despre cum dansezi în ploaie.”


Sunt oameni cu care te obisnuiesti in asemenea masura sa ii ai langa tine,incat nu ai percepe ca timpul sa se scurga altfel.O obisnuinta placuta,de duminica dupa-amiaza,cand afara este urat si ploua si cel mai placut lucru de pe Pamant ti se pare sa stai langa cel pe care il iubesti..

sursa: Giphy


  Ador mirosul de ploaie..
In asemenea momente de firesc,nu iti mai dai seama ce ai langa tine,nu mai realizezi lucrurile la adevarata lor dimensiune,din simplul motiv ca ti se par atat dde firesti.Ba chiar le mai si contesti cateodata,intr-un acces de plictiseala.

Numai ca…parca special pentru a-ti arata cu claritate ceea ce ai de pretuit,ti se ia uneori….obisnuinta.Initial,rasufli usurata,ti se pare o varianta buna pentru a avea parte de ceva neobisnuit.Insa repede-repede iti dai seama ce mult iti lipseste.Cu totul ritualul duminicilor obisnuite si poate tocmai din acest motiv atat de voluptoase,de seducator de familiare,de calde si de acasa,unde in termenul de  “acasa” se regasesc tocmai oamenii cu care te-ai obisnuit atat de tare.
Ii vrei imediat inapoi,langa tine si iti promiti ca nu o sa iti mai doresti niciodata ceva…
                                                                                              
  …     neobisnuit…

Cum găsești perfecțiunea?

“Nimeni nu e rau din proprie initiativa dar mai sunt unii care o cam cauta asa un pic.”

Exista momente in care chiar esti nevoita sa stii sa pierzi.

Si daca nu stii,trebuie sa inveti.Repede,nu de alta,dar situatia o impune.Exista momente in care trebuie sa te dai la o parte pentru a face loc altcuiva.Oricat de greu ti se pare,miscarea vine parca de la sine,atunci cand stii ca ai pierdut.

sursa: Giphy

Un pas inapoi,te retragi si incerci sa privesti parca din afara:o sa fie la fel,acum dupa ce am pierdut?Nu,o vreme lumea ti se va parea schimbata.Ratacita,iti vei cauta punctele de sprijin.Considera ca esti norocoasa daca le gasesti.

Amintirile?Ce sa faci cu ele?Unele te chinuie,altele te fac sa mergi incet mai departe.Le traiesti de atatea ori in minte,incat,la un moment  dat,simti nevoia sa le dai drumul.Sa se faca fum.Si sa se duca unde stiu ele ca le este locul.

Apoi,le vrei inapoi.Pe alea frumoase.Lucrurile marunte care au contat atat de mult la un moment dat.
 Stii ca le ai cu tine si nimeni nu poate sa ti le ia.
 Aici tu esti stapana absoluta,tu decizi cata vreme le mai porti cu tine si tot tu stii care este cel mai bun pentru ca ele sa devina…amintiri.

 O cafea cu aroma de primavara.O strangere de mana.O imbratisare plina de ganduri nespuse si sentimente crescande.Un drum in noapte in care nimic si nimeni nu a mai contat.Ai fi putut atunci sa mergi pana la capatul lumii,ca tot nu ti s-ar fi parut departe.

Clipele cand te-a tinut in brate si erai sigura ca o face ca si cum nu vrea sa iti mai de drumul.O privire.Pe toate astea le-ai pierdut.Mai ai numai amintirea lor.Din care o sa pastrezi partea atat de frumoasa.O sa le inchizi bine,sa nu stie nimeni ca mai sunt inca la tine. 

Dar vor fi mereu.


Fara intrebari,fara cautari,fara explicatii. Doar amintiri frumoase.


 Si cand vei simti doar asta,se numeste ca ai invatat sa pierzi….

 Sa pierzi frumos,fara regrete…

Cum știi că ai găsit un prieten adevărat?

As vrea sa va scriu despre prieteni.

Despre cei adevarati.

Oamenii din jurul tau pe care se intampla in unele cazuri sa nu ii mai vezi.Pe care,prinsa de ceea ce tie ti se pare important,ii cam lasi deoparte.Sau in cel mai nefericit caz,ei isi fac prea mult simtita prezenta in viata ta,dandu-si cu parerea in situatii in care nu ii privesc.

sursa:Giphy

 Viata insa iti aduce aminte de ei in cele mai ciudate moduri.

Cineva mi-a spus la un moment dat ca numai singura te poti ridica atunci cand ai ajuns foarte jos.Si avea perfecta dreptate.Asa e.

Singura poti sa mergi mai departe,singura poti sa mergi mai departe,singura iti gasesti putere sa razi cu gura pana la urechi pentru motive dintre cele mai simple.

Cu tine trebuie sa vorbesti pentru ca sa te faci sa vei ca lucrurile stau altfel decat ti le-ai imaginat.

Doar cu tine bei seara un pahar de vin plin de amaraciune,desi iti place numai cel dulce.Singura faci greseli si tot singura inveti din ele.

Singura iti gasesti resurse absolut nebanuite.Exista momente cand,da,esti numai tu cu tine si asta ti se pare poate una dintre cele mai grele pedepse de care ai parte.

“Necazurile cu amintirile frumoase este ca ele se sterg mai repede.Memoria joaca uneori feste.’’

Dar daca nu ar fi mainile intinse din jurul tau,intelegerea si disponibilitatea prietenilor de a asculta,cu siguranta toate acestea ar fi mult,mult mai grele.Oameni gata sa se lase pe ei deoparte pentru a te asculta pe tine.Gata sa iti intinda o mana exact atunci cand iti pare ca nimic nu mai este de facutl.Este imposibil ca,oricat de mult suferi,sa nu vezi deodata ca exista astfel de oameni pentru tine.Si este tot imposibil sa nu te simti norocoasa pentru asta.

Sunt incercari care iti iau ceva si iti dau o mana calda.Un umar pe care sa plangi.Si pe care stii cu siguranta ca o sa te poti baza si data viitoare.E acolo pentru tine si te face sa simti ca,da,chiar daca acum ploua,maine exista o sansa sa fie o zi cu soare de care sa te poti bucura.

   

Muritorul de rând

sursa: Giphy

Suntem oameni. Niciodată nu o să ştim dacă este alegerea corectă sau nu:dubiile şi nesiguranţa întotdeauna ne vor urmări.dar e bine ca regretele să nu îşi aibă locul..atunci,inevitabil ne dăm seama că..am greşit.

Orgoliul joacă un rol important ,mai presus decât demnitatea.

Mi-am adus aminte de vorba profesorului meu de istorie care spunea că în timpul Reichului,evreii mai aveau doar deminitatea şi o dată cu pierderea demnităţii şi-au pierdut şi speranţa de a mai trăi..

Nu se aplică neapărat în cazul nostru dar o dată ce se încalcă principiul,va deveni un tipar..Dar noi,muritorii de rand suntem capabili să iertăm indiferent de greşelile care ni se săvârşesc.Ajungem să devenim “orbi” să avem “ochelari de cal”,cum se spune în popor.Conştientizăm abia atunci când e prea târziu după ce a avut loc lupta şi ajungem să călcăm pe cadaver.Acele victime colaterale,vor ajunge mai târziu să spună acel enervant “ţi-am zis eu!”..este doar o chestiune de timp.

Timpul este cel mai mare duşman pe care îl putem avea pentru ca niciodată nu ştii când îţi poate juca feste.Când crezi că toate strună şi este nevoie doar de un element/un moment/o întâmplare ca să schimbe cursul mai multor poveşti.Nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul pentru că este atât de imprevizibil.Ajungi să găseşti persoana potrivită la momentul nepotrivit sau chiar mai mult,oportunitatea potrivită la momentul nepotrivit.Nesiguranţa emoţională cât şi instabilitatea au fost nişte consecinţe ale timpului dar trebuie să înveţi să ai răbdare şi să crezi..

De asemenea,totul se compensează:este posibil să ajungem în situatia în care suntem la pământ ş nu mai este cale de scăpare.Toate merg prost şi se ţin lanţ ca mai apoi elementul perturbator să dispară şi lucrurile să reintre în ritmul lor normal. Dar cu ce preţ? Chiar suntem dispuşi să plătim orice preţ..?Ne îmbolnăvim de regret,suferinţă,supărare.

Ca orice “maşinărie”,cu timpul ne uzăm.După prea multe nereuşite pe plan professional clacăm şi nu mai depunem efortul să atingem “vârful” pentru că ajungem la concluzia că trăim într-o societate plină de ignoranţi şi superficiali care nu mai preţuiesc cunoştinţele ci..prostia.

Suntem o societate ce promovăm prostia crasă..

…după prea multe decepţii în dragoste inima începe să obosească,legăturile încep să scârţâie şi astfel oamenii greşesc,nu mai acordă credit persoanelor.Incepe să se instaleze “frica aia de început”,de necunoscut. Nesiguranţa care vine o dată cu persoanele noi care îşi fac apariţia în viaţa noastră.

Viaţa unui om nu se bazează doar pe relaţiile amoroase ci despre relaţiile interumane.Nu ştii când te împiedici de cine trebuie.. sau chiar..cine nu trebuie..Orice sfârşit are întotdeauna un început promiţător..

Oamenii vin și pleacă

Oamenii vin si pleaca din viata noastra.Unii raman mai mult,altii ne parasesc mai repede.   Si aici nu ma refer la faptul ca viata lor se termina,ci ca dispar,determinati de o situatie anume. Chiar si cei mai apropiati,despre care ti-ai imaginat ca vei sta tot timpul alaturi.Unii dispar din incapatanare,orgolii si principii.Altii din pricina intamplarilor din trecut,carora nu le pot da drumul pentru a putea merge mai departe.Pe un drum care nu iti ofera garantii,ci iti promite doar o mica portie de fericire.

sursa: Giphy

Caci,da,de curand am invatat ca nu exista garantii pentru nimic in viata.Mi-am imaginat o vreme contrariul,dar timpul mi-a demonstrat destul de neasteptat ca nu este asa.

La fel cum mi-am imaginat ca,daca lupt,pot obtine lucruri.Ei bine,nici asta nu este adevarat 100%.

Exista oameni pentru care vrei din toata fiinta sa lupti si nu poti.Nu te lasa ei.Pentru ca nu te vor in viata lor.Din pricina aceleasi incapatanari,a orgoliului si a principiilor.Si trebuie,cateodata,sa inveti sa spui “asta e”!.Adica,exact cuvintele in fata carora te-ai revoltat intotdeauna.

Trebuie sa inveti sa le accepti mai ales sa traiesti cu ele.Chiar daca e greu sau,mai mult,chiar daca ti se pare imposibil.Pana la urma,doar cateva sunt lucrurile cu adevarat imposibile.Si schimbarea oamenilor se incadreaza uneori in aceasta categorie.

5 o’clock sau un articol de creativitate liceană

Am debutat intr-o revista dedicata tinerilor din orasul meu pe timpul liceului. Am zis ca să îmi încerc norocul și partea literară. Dacă este fail sau nu, nu contează, articolul este important pentru că atât timp cât visezi, totul se poate realiza.

sursa: Giphy

”O senzatie ciudata. Asa s-ar putea caracteriza penultima intalnire cu zborul catre aspiratiile inalte.Nu a fost o ciocnire dura deoarece EA a stat in umbra,a privit de pe margine si s-a minunat.Era oare posibil?Zambi…privirea ii era atintita asupra rasaritului.Un apartament la etajul 13 la un pret acceptabil ii oferea cele mai frumoase privelisti in doua momente ale zilei: rasaritul si apusul.

Rasaritul o vitaliza,ii improspata diminetile iar apusul cu darele sale rozalii o determina sa devina melancolica,nostalgica rememorand intamplarile inedite sau banale ale zilei…

Se uita la ceas.Ora cinci fara cinci .Mai avea de asteptat inca cinci minute.Cateodata,cele cinci minute pareau o eternitate.Isi facuse un obicei in a astepta rasaritul si apusul indiferent de sezon..Se aseza mai bine in fotoliul pe care l-a cumparat de la un magazin de chilipiruri .Era in stil victorian imbracat in fetru de un verde inchis.”Nu-i rau”,isi spuse cand il cumparase.Acum avea toate piesele necesare pentru a-si aranja un “colt de rai” in balconul proaspat renovat.

Trei orhidee rozalii langa masa ovala din mahon asteptau binecuvantarea razelor soarelui.Mangaie usor petalele gingase ale acestora.Daca ar avea mai multa grija de  ele si le-ar uda la timp conform regulilor nu ar mai ajunge la gunoi la fiecare doua saptamani.“Stai putin!”isi spuse.Ele sunt si niste flori pretentioase care au nevoie de mai multa atentie.Dar asta este,bineinteles,o scuza penibila.“Nu ma las cu una cu doua”…Zambi din nou.Incapatanarea era punctul ei forte…asa i-a spus mai toata lumea.“Incapatanata ca un catar!”,a mai adaugat si prietena ei cea mai buna.

Da,era adevarat.Dar avea si o parte buna incapatanarea asta.Asa s-a motivat si a trecut mai departe.Voia sa devina mai buna.Sa fie remarcata.Sa se faca auzita.Stia ca este SPECIALA.Poate era un cliseu pe care il auzise in filme si se amuza copios,afirmand ca sunt niste kitsch-uri.Dar acum nu mai credea la fel.Acum SIMTEA asta.DA!Intuitia sa nu dadea gres niciodata..celebra ei intuitie..ha..

Isi rezema capul de spatarul fotoliului si isi trase salul de casmir pe ea.Era destul de racoare pentru o zi de vara.Ei bine,singura sansa in care nu te sufocai de caldura si puteai sa respiri.Un moment de respiro…Ii placeau mai mult diminetile de primavara si cele de toamna tarzie.

Anotimpurile ei preferate..primavara cand copacii infloresc si imprastie parfumul imbietor al florilor si toamna tarzie cand frunzele incep usor usor sa capete o nuanta aramie si contureaza un tablou viu.

“Iar visez!”,isi spuse.”Nu o sa reusesc niciodata sa realizez ceva daca doar visez…”Oare visatul nu dauneaza?Daca ar fi sa se ia dupa spusele cuiva,visatul este benefic pentru ca iti doresti ceva cu indarjire si se va intampla.Totul este sa vrei.Dar…era in care traim nu mai lasa loc si visatorilor si romanticilor incurabili care vor sa isi exprime trairile si emotiile prin arta,gesturi sau lucruri marunte.“Of…Imi place sa visez…”

Amorti in pozitia pe care si-o alesese sa stea in fotoliu.Se ridica in capul oaselor.Ibricul incepu sa scoata suntetul ca era gata apa ce fierbea.Se ridica din scaun si se duse in bucatarie sa isi ia o cana.Bucataria era o incapere pe care nu prea o folosise de cand se mutase.Era frumos varuita intr-o nunata de portocaliu piersica ce dadea o tenta diafana iar mobila era din lemn de cires,frumos lacuita.Inca mai mirosea a bait.

Se duse si inchise ochiul aragazului.Isi lua o cana care avea un smile cu o fata prostuta.Cana pentru cafea.Mai mult ii placea sa prepare cafeaua decat sa o bea.Adauga doua lingurite de cafea in ceasca si o lingurita de zahar,puse apa si o lasa sa se infuzeze.Aceasta inunda bucataria si balconul de mireasma sa.

Incepea sa se vada rasaritul..“It’s 5 o’clock in the morning..”Alarma telefonului anunta ora cinci dimineata pe versurile melodiei artistei britanice Lilly Allen.Un nou inceput,intr-o noua zi…Darele aramii corelau o imagine frumoasa…”