Friend zone


Ne-am mutat de curând în cartier. Un cartier aproape de piața centrală, un amalgam de tipologii umane de clădiri comuniste și postcomuniste. Vecinii de la parter încă își cer aprobarea de la asociație ca să își poată extinde balconul ca să mai facă o cameră.

Apartamentul era la etajul 1, umbrit de un corcoduș tânăr s-a dovedit a fi o sursă incontrolabilă de material de compot. Și ce compot mon cher.. nu am mai băut nimic asemănător de atunci.

Apartamentul era cât de cât renovat și în stare bună. Două camere, o baie, bucătărie și un balcon încăpător care a devenit neîncăpător după ce s-a pus ceapa, cartofii, murăturile și multe altele păstrate pentru o iarnă fără provizii..

Camera mea a prins atât zile bune, bătăi,certuri și momente depresive. Dar pentru câțiva ani am putut numi apartamentul acasă.

Cartierul era plin de copii, și când zic copii, mă refer la picii ăia gălăgioși și mai mici cu vreo 5 ani minim. Singurele persoane mai în etate erau tipele înțepate sau emo care nu aveau nicio treabă cu mine. Pe atunci încercam să mă fac cunoscută prin porecla DEV ( era tipa aia din Far East Movement) căci un alter ego îmi ajuta uni sprânceana să se simtă ca un villain.

Cartierul în care stăteam era la extreme, prea mulți pici și prea puțini oameni mișto. Dar și când ploaia se termina, apăreau broscuțele după ploaie. Ca fiecare cartier care se respectă, exista un magazin alimentar la care se aproviziona toată lumea. Magazinul ăla nu avea o grămadă de lucruri dar avea cea mai bună pâine și cel mai bun radio șanț în postura vânzătoarelor. Femeile alea știau și dacă te-ai fâsâit în somn.Întotdeauna te știau după nume și ce preferințe ai:’nu mai avem pâine cu semințe, vino după 5, că primim marfă sau dacă vrei bere la 2 litri la rece vino tot la 5.’

În cartier era E., un tip înalt ce își plimba câinele pe nume Sara. Asta se întâmpla pe când aveam vreo 16 ani și încă aveam monosprânceană. Timiditatea mea putea fi clasificată ca un nou record mondial pentru că îmi pierdeam cuvintele pentru un simplu salut. Pe atunci nu știam ce este un stalker dar cred că nu se referea la a culege corcodușe de pe acoperișul vecinului de la parter și să îl vezi pe tipul cu cățelul.

sursa: Giphy

L-am văzut o dată, de două ori,de 5 ori ,începusem să pierd numărătoarea până când am întrebat-o pe vânzătoarea de la magazin cum îl cheamă. Of of Norina, desperate much? Ei bine, măcar am dizolvat stereotipul conform căruia femeile trebuie să fie niște prințese și să aștepte ca Făt Frumos să facă primul pas. Măcar îi aflasem numele. Asta era deja o mare victorie pentru mine.

A trecut o perioadă în care nu îl mai văzusem, iar într-o zi în care planetele se aliniaseră, am dat în tronson peste el. În capul meu se petrecea totul cu slow motion ca în filmele americane siropoase, iar eu încercam să îmi aranjez frizura ca să nu par Betty cea urâtă. Ce nu mă așteptam era momentul în care el s-a oprit și a făcut cunoștință cu mine.

E:Salut, am auzit că ai întrebat de mine, E. încântat, care este numele tău?

Eu:…cri, cri..

Tot eu în capul meu: Ce c*cat zic acum? Hei salut, tatăl tău lucrează în construcții căci tu ești beton..? Oau ce coincidență și tu stai în cartierul ăsta? Ne-am mai văzut căci îmi pari cunoscut.. ?

Tot ceea ce am reușit să scot a fost..

Eu: Oau ce cățel mișto! Cum o cheamă?

E:L-a bufnit râsul.

Tot el a dezmorțit conversația căci mă rușinasem mai tare ca o roșie și așa am ajuns să schimbăm numerele de telefon și conturile de social media.

Am continuat să vorbim și am descoperit că avem multe în comun și probabil că eram în friend-zone de ceva timp dar numai eu nu eram conștientă de asta până am ieșit la ‘prima întâlnire‘.Zic asta, pentru că nu se întâmplase nimic romantic între noi ci pur și simplu ne vedeam când ieșea cu Sara afară. Pe vremea aia încă era moda de bros&sis, adică friend-zone-ul din perioada asta. Rezultatul: mi-a zis că se cuplase cu o gagică cu o zi înainte și că voia să îmi zică asta în față nu prin mesaje. Dar putem să rămânem prieteni. M-am simțit extrem de prost și i-am zis că vreau să plec acasă. M-a condus până la stația de autobuz și i-am cerut să mă lase să mă întorc singură acasă.

În perioada în care a urmat, am încetat să mai vorbim și l-am mai văzut cu cățelul afară. Perioada de liniște și-a pus amprenta, el încercând să ia legătura cu mine și chiar a abordat-o pe mama ca să o roage să îi răspund la mesaje.

Anii au trecut și ne-am mai intersectat, dar majoritatea timpului se umplea cu un salut și ce mai faci până când se despărțise de tipa aia.. dar deja era prea târziu, eram la facultate și cu alte priorități în minte.

Acum, E. este căsătorit cu o tipă foarte mișto și are un copil superb. E. este clar unul din oamenii pe care i-aș saluta și întreba de sănătate dacă ne-am intersecta.

sursa: Giphy

Este ok să ai un crush pe cineva dar este bine să știi când să nu mai insiști. Oamenii încep să te considere clingy sau prea affectionate dacă continui. Eu am avut noroc ca E. să fie un tip foarte de treabă căci dacă era un meltean putea să o ardă cu 2 în același timp (asta este o altă poveste despre altcineva). Dar nimeni nu îți spune cum trebuie să abordezi lucrurile astea și le înveți pe parcurs, pe cont propriu în care te dai cu capul de pereți sau de la oameni trecuți prin experiențe de genul. Este bine să accepți și a2a păreere, a4a, a10a..

Lasă-ți amprenta aici

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.