#trip tip: La pas în Scoția

Țin să scriu articolul acesta de mult timp pentru că vreau să împărtășesc uimirea față de niște locuri pe care probabil nu le-aș putea numi primitoare.

Este vorba despre frumoasa Scoție, de bătrâna și friguroasă parte a Angliei. Gândește-te că am realizat o călătorie de un weekend în ultima lună de octombrie a anului trecut.

Sunt mare amatoare de Harry Potter și întotdeauna m-a fascinat povestea și amplasarea cadrelor ce au țesut povestea de pe micile ecrane. Tind să menționez că povestea originală este mult mai interesantă și plină de detalii pe care micul ecran nu le poate surprinde. Te îndemn să citești cărțile înainte să vizionezi filmul ( asta dacă nu ai făcut asta înainte).

După cum știi, Anglia este plină de castele/ fortărețe pe care autoritățile le-au conservat și sunt deschise publicului. Mi se pare o inițiativă bună ce ar trebui urmată și la noi. O să scriu în curând o paralelă cu Castelul Bran de la noi pe care l-am vizitat de curând.

Startul aventurii noastre a venit după ce am aflat că locul unde s-a filmat Harry Potter era de fapt la 8 ore distanță de orașul în care să stau. Într-o dimineață, surfând pe Facebook, am văzut un clip de prezentare al castelului Alnwick (Hogwarts) și că este deschis pe o anumită perioadă de timp. Fericită de noua descoperire, am vrut să o împărtășec cu colegii de la birou.

după 5 minute..

“Norina, dar credeam că știi deja. Nu este chiar la o aruncătură de băț dar este accesibil, în 8 ore ești acolo dacă te duci cu mașina.”

Ce a urmat apoi? Dă-i căutare pe net, prețuri, drum, fă calcule, cheltuieli și acomodare.

Ce am găsit? Conform Wikipedia, Castelul Alnwick este construit în secolul 11 și este în posesia al celui de al 12-lea al duce de Northumberland. A avut parte de multe renovări și multe lucrări s-au adăugat frumosului castel. Familia ducelui locuiește pe o anumită perioadă ( 6 luni) iar apoi este deschis publicului. Găsești aici site-ul lor oficial. Prețul unui bilet a fost în jur de 10 lire și este pentru un an de zile.

Castelul a constituit un loc autohton pentru filmarea multor seriale sau filme; cele mai recente fiind seria Harry Potter și Transformers: Ultimul cavaler. 

Ne-am înarmat cu provizii, muzică bună, haine groase și multă răbdare. Am plecat la 5 dimineața și am ajuns pe la 6 seara. Drumul a durat mai mult decât ne-am așteptat datorită multor popasuri pe care le-am făcut.

Primul pe care l-am făcut a fost în frumosul oraș York, un oraș micuț, cochet ce se întinde de-a lungul pereților medievali din fosta cetate. Orașul este plin de viață, arhi-aglomerat de turiștii curioși.

DSC_0048

York-arhiva personala

DSC_0052.JPG

York-arhiva personala

Centrul orașului m-a frapat că semăna tare mult cu Aleea Diagon din Harry Potter, unde toți elevii se duceau să își cumpere cele necesare începerii anului școlar și nu numai.

Mâncarea de stradă foarte populară și gustoasă, magazinașe cochete închegate în arhitectura orașului sau spectacole stradale ce includ trucuri de magie, mimă sau stand-up comedy. Nu am stat mai mult de 2 ore pentru că mai aveam foarte mult până la destinația finală. Am promis că ne întoarcem în primăvară când este mai cald să ne putem bucura de frumusețea locului.

DSC_0002.JPG

York-arhiva personala

DSC_0001

York-arhiva personala

După ce am plecat din York, am încercat să ne rezumăm doar la pauze de alimentare și de situații urgente. Vremea a început să fie mohorâtă, nori grei și gri, temperaturi mici și multă ploaie.

..yey, genul de vreme ideală pentru o escapadă de weekend.

după 6 ore..

Am ajuns plouați, înfrigurați, nemâncați și obosiți. Ne-am cazat la BB pe coasta Mării Nordului. A doua zi a început cu o vreme însorită și un pic mai călduroasă. La BB am avut micul dejun inclus, și țin să precizez că a fost unul din cele mai bune english breakfast pe care le-am mâncat.  Bogat în calorii și savoare și o varietate de snackuri/ gustări de dimineață.

Ne-am îndreptat spre Alnwick, dar înainte am făcut un popas pe coastă, pe plajă. Zona se numește Seahouses și priveliștea este extraordinară. O porțiune imensă cu nisip curat, cu oameni ce își plimbă câinii sau pur îți fac siesta de după-amiază.

DSC_0092.JPG

Seahouses-arhivă personală

DSC_0110.JPG

Seahouses-arhivă personală

Plaja scoțiană este foarte diferită dar este foarte spectaculoasă în același timp. Era un cer senin și albastru cu un vânt  puternic dar paradoxal o calmitate și o pace nemaiîntâlnită pe o plajă. Oriunde întorceai capul, vedeai ba cupluri, ba căței fericiți ce zburdau pe nisip sau roiuri de pescăruși. O minunăție la Marea Nordului. Lângă coastă era chiar și un castel, Bamburgh, foarte vizitat și plin de curioși. În câteva cuvinte, priveliștea scoasă din cărțile de istorie.

DSC_0159

Bamburgh – arhivă personală

Pe toti prietenii i-am indemnat sa se duca acolo, pentru ca privelistea merita tot efortul. Desi se vocifereaza ca Anglia este mohorata si trista, sunt multe locuri de vizitat. Cu timpul o sa mai prezint pe blog niste tips ca sa dati peste niste privelisti frumoase.

Lasă-ți amprenta aici

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.