Frica lasă ure

De un an de zile frica mea mă ține captivă într-un ritm regulat și stabil. Totul este bine dar înăuntru ceva mocnește înăbușit.

Acum un an..

Am avut un accident, de fapt o mașină s-a împiedicat de mine. Veneam de la muncă pe o vreme urâtă de noiembrie. Obosită, o zi lungă și un nou lidl în apropiere. Am vrut să traversez strada să văd ce este nou . M-am uitat în stânga și în dreapta, nicio mașină.

În secunda următoare am pus pasul să traversez peste o trecere nemarcată și apoi doar o lovitură și… nu am simțit nimic.

Nu știu ce s-a întâmplat apoi… m-am trezit sub o altă mașină pe parte opusă.

Aveam ochelarii rupți de la impact, am avut o mică leziune la frunte și ..un cot umflat.

M-am redresat repede și..nu am știut ce să fac. Creierul meu nu a știu ce să facă și  singura soluție a fost să mă duc acasă. Nu am chemat poliția, soferul a fugit de la locul accidentului și creierul meu nu a funcționat la viteză normală.

Rezultatul? Am ajuns la urgențe, am stat 4 ore în care am primit ibuprofen, am avut un x-ray, nu îmi puteam ține mâna și am avut un ghips mișto.

Doctorii m-au tratat exemplar, chiar și la urgențe. 6 ore de nesomn, greață și mult paracetamol și ibuprofe. Rezultatul? Am ajuns să fiu programată pentru operație în următoarea săptămână ca să îmi reconstruiască cotul.

Ce urmat apoi? O săptămână în care am așteptat ca mielul la tăiere să fiu pe masa de operație. Ce îți poți dori după 3 luni în care ai ajuns într- o țară străina decât să ai parte de o reconstrucție a cotului?

Urăsc spitalele și doctorii, de fapt îmi e frică de ei. Îmi cer scuze dacă am vreun cititor doctor pentru că îi apreciez pentru rolul important pe care îl joacă în societatea noastră.

În ziua operaației, am plâns, mi-a fost frică să mor și să îmi pierd mâna draptă. Mai grea a fost pregătirea decât operația propriu zisă pentru că a trebuie să aștept după chirurg.

În sala de operație am avut un anestezist care mi-a administrat subtanțe puternice. un chirurg principal care mă întreba dacă sunt vampir și o persoană care a supravegheat totul ca să fie sigur că nu se întâmplă nimic. Mi-au pus o mască pe față și m-au îndrumat să număr până la 10.. am reușit doar până la 3…

M-am trezit la auzul asistentei cerându-mi să mă trezesc, prima mea grijă a fost să văd unde este prietenul meu. Totul a fost o încețoșare și o amorțire puternică.

Când efectul anestezicului a început să dispară.. a început să doară, îngrozitor.. A fost cea mai nasoală senzație .. Este prima dată când vorbesc deschis despre asta și încă și acum mă doare.

În zilele noastre..

Cea mai proastă alegere a mea? Să nu raportez la poliție. Șocul a fost atât de mare pentru mine încât tot ce mi-am dorit a fost să îmi recapăt funcționalitatea mâinii mele.

Din cauza asta, nu pot cere despăgubiri statului englez și am rămas cu un hadicap și cu o tijă de titan în mână.

Mă doare la vreme rea, este o mână mai scurtă și îmi aștept cu nerăbdare vizita la medic de luni ca să văd dacă va trebui să îmi scoată metalul din mănă.

Vă rog să nu faceți aceeași prostie ca mine într-o țară străină.

Advertisements